marți, 15 decembrie 2015

Finantare de 19 milioane de lei pentru reabilitarea strazilor din Azuga



    Primaria orasului Azuga a primit de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) o finanțare de peste 19 milioane de lei pentru prima etapă a reabilitării și modernizării străzilor din oraș.
În prima jumătate a lunii noiembrie, primarul localității, Constantin Samson, a semnat un act adițional la contractul inițial destinat finanțării guvernamentale în scopul refacerii căilor rutiere din Azuga, care fusese în prima fază de 10,8 milioane de lei. Conform actului adițional nr. 2 la contractul de finanțare semnat în vara acestui an între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – în calitate de coordonator al Programului Național de Dezvoltare Locală – și Primăria Azuga, suma destinată etapei întâi de reabilitare a străzilor din orașul de pe Valea Prahovei a fost majorată cu 8,74 milioane de lei.
Potrivit documentului, transferul sumelor de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice către beneficiarul finanțării se va face în conformitate cu prevederile contractuale, dar și în limita creditelor bugetare aprobate în buget cu această destinație.
    Ne bucuram de aceasta initiativa si speram ca lucrarile sa aiba rezultate bune si deloc intarziate! :)

joi, 5 noiembrie 2015

Pensiunea Noni



        Se gaseste intr-o zona curata, linistita si extrem de frumoasa a statiunii Azuga, departe de agitatie si zgomote, ideala pentru concedii de neuitat.

       Pensiunea Noni va invita sa ii treceti pragul pentru a va putea bucura de un confort aparte, de servicii calitative, o ambianta placuta, amabilitate din partea gazdelor, intimitate si nu in ultimul rand de liniste.
       Unitatea de cazare Azuga 2016 este formata din 15 camere duble matrimoniale, duble twin si ap cu 2 camere. Toate spatiile sunt generoase, amenajate simplu dar modern si utilate complet pentru ca dumneavoastra sa nu va lipseasca nimic.
       Va mai stau la dispozitie si o curte generoasa cu terasa de vara, foisor si gratar, sala de mese, sala de conferinte, bar si multe alte facilitati menite sa va faca vacanta cat mai placuta! Va asteptam cu drag!


      Pentru mai multe informatii : 0726 922 121

marți, 27 octombrie 2015

Vila Roxana



Este situata in comuna Comarnic a orasului Azuga, intr-o zona foarte frumoasa si linistita, inconjurata de munti si verdeata! 
 
Vila Roxana Azuga 2016 reprezinta o unitate turistica ce incearca an de an sa isi multumeasca oaspetii oferindu-le acestora servicii foarte bune, confort, liniste si o ambianta placuta.
Unitatea este formata din cinci camere duble foarte spatioase, fiecare cu baie proprie. Toate camerele sunt mari, amenajate simplu dar modern si utilate astfel incat dumneavoastra sa nu va lipseasca nimic.

Vila Roxana va mai pune la dispozitie si o curte generoasa cu facilitati de gratar si parcare, o bucatarie echipata si utilata unde va puteti gati diferite gustari, sala de mese si living generos!

Va asteptam cu drag pentru a va bucura de cateva zile relaxante la munte!

Pentru mai multe detalii : 0726 397 111 

joi, 16 aprilie 2015

Vila Andre - Mari din Azuga



          Pozitionata intr-o zona frumoasa, linistita si retrasa din Azuga, foarte aproape de partia Sorica, la o altitudine de 1100 metri. 

          Vila Andre-Mari Azuga reprezinta o unitate turistica clasificata la 2 stele ce ofera oaspetilor sai o ambianta placuta, servicii de calitate, un nivel bun de confort, liniste si intimitate. Aceasta beneficiaza de bucatarie complet utilata unde va puteti pregati diferite gustari, sala de mese, curte cu facilitati de gratar, loc amenajat de joaca pentru cei mici si living generos. 

          Unitatea este formata din 5 camere duble amenajate si mobilate astfel incat dumneavoastra sa nu va lipseasca nimic. Fiecare camera este spatioasa si beneficiaza de grup sanitar propriu. 

        Pentru detalii sau rezervari : 0740 209 329

marți, 31 martie 2015

BonTon Chalet




     Amplasat in Azuga, chiar langa partia de schi Sorica, ofera o panorama absolut deosebita si este o locatie ideala pentru relaxare si odihna.

     BonTon Chalet Azuga reprezinta o cabana cocheta si frumos amenajata ce ofera oaspetilor sai servicii de inalta calitate, confort, intimitate si o ambianta placuta.

    Unitatea beneficiaza de 4 camere duble si un living generos. Toate camerele sunt spatioase, amenajate modern cu foarte mult bun gust si atentie pentru detalii, dotate cu TV, balcon/terasa si baie privata. 

     Livingul este spatios si beneficiaza si de o zona de dinning unde oaspetii pot servi masa. Exista si un restaurant unde dumneavoastra puteti savura mancaruri cu specific international, pizza si gratar.

     Alegeti cu incredere unitatea noastra turistica pentru cele mai reusite vacante in Azuga! Va asteptam cu drag!



      Pentru rezervari sau alte detalii : 0745 999 111

luni, 23 martie 2015

Vila Seranna din Azuga



    Se regaseste intr-o zona minunata din statiunea Azuga, in apropierea partiei de schi Sorica, oferind o vedere pitoreasca catre munte.

    Vila Seranna din Azuga va invita sa petreceti un sejur de vis intr-o ambianta placuta unde veti gasi cu siguranta confort, liniste si intimitate la cele mai bune tarife din zona. Aceasta incearca an de an sa isi imbunatateasca serviciile si sa isi multumeasca fiecare oaspete ce ii trece pragul.

    Unitatea este formata din 10 camere cu o capaitate toatala de 26 de locuri. Vila va pune la dispozitie 6 camere duble, 2 camere triple(1 pat matrimonial si 1 pat de o persoana) si 2 camere duplex ( 1 pat matrimonial si 2 paturi single), fiecare fiind dotata cu baie privata, TV si internet gratuit. 

    Vila Seranna mai pune la indemana oaspetilor sai si un restaurant cu o capacitate de 52 de locuri sau o terasa de vara pentru zilele calduroase. Aici puteti savura preparate cu specific traditional romanesc dar si preparate internationale. 

    Alegeti cu incredere unitatea noastra turistica pentru a petrece cele mai reusite vacante la munte!


Pentru detalii sau rezervari : 0722 853 251